Asociaţia Şcoala de Cooperaţie "SCOOP" Botoşani anunţă publicul interesat că în perioada 1 septembrie 2010 – 30 noiembrie 2010 a derulat proiectul Solidaritate Conştiinţă Obligaţii Onestitate Patriotism, cofinanţat de Primăria Municipiului Botoşani.

Scopul proiectului
Stimularea implicării active şi responsabile a tinerilor în acţiuni care au ca ţintă îmbunătăţirea vieţii în comunitate.

Obiective
  • Dezvoltarea interesului elevilor pentru cunoaşterea şi înţelegerea valorilor democraţiei, pentru dezbaterea, comunicarea şi participarea civică în spiritul acestora;
  • Formarea şi dezvoltarea competenţelor civice prin participarea activă, informată şi responsabilă a elevilor la rezolvarea problemelor vieţii comunitare, ca viitori factori decizionali, ca resurse umane capabile să construiască o societate democratică şi un viitor mai bun;
  • Promovarea relatiilor democratice între membrii comunitatii scolare.

Grup ţintă
50 elevi ai Grupului Şcolar de Cooperaţie Botoşani.

Beneficiarii proiectului
Elevi, profesori, administratori ai şcolii, părinţi.

Activităţile principale
  • Fundamente ale democraţiei - Atelier de lucru;
  • Politică şi democraţie - Seminar, concurs de proiecte;
  • Vreau să fiu ales! - Demonstrarea calităţii de conducător şi a capacităţii de a iniţia organizarea unui grup sau a unei coaliţii într-o democraţie.

Rezultate
50 de tineri îşi vor însuşi competenţe civice prin participarea activă, informată şi responsabilă la rezolvarea problemelor vieţii comunitare, manifestarea unui comportament social activ şi responsabil, adecvat unei lumi în schimbare.

Antoneta Molocea,
Preşedinte al Asociaţiei Şcoala de Cooperaţie "SCOOP" Botoşani

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Rezultate examen
de certificare a
calificarii
La data de 28.06.2008, a avut loc examenul de certificare...

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Rezultate examen
de certificare a
calificarii
La data de 21.06.2008, a avut loc examenul de certificare...
Arhiva stiri